De unde vine supranumele Draculea

Supranumele purtat de tatal lui Vlad Tepes, Dracul, provine de la faptul ca, acesta era membru al Ordinului Dragonului, ordin ce avea ca scop lupta impotriva ereticilor si a necredinciosilor, si pastrarea valorilor catolicismului occidental. De la numele acestui ordin, au inceput sa apara tot felul de derivatii : Dracula, Draculea, Dragulia, Dracea. Totusi, numele de Dracula reprezinta unicul element comun al legendei medievale cu legenda moderna, nascuta prin gratia lui Bram Stoker, care, a preferat sa accentueze negativismul personajului.

Tatal sau, Vlad al II-lea Dracul, fusese primit in Ordinul Dragonului. Ordinul - care poate fi comparat cu cel al Cavalerilor de Malta sau cu cel al Cavalerilor Teutoni - era o societate militaro-religioasa, ale carei baze fusesera puse in 1387 de Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei (mai tarziu imparat al Sfantului Imperiu Roman) si de cea de-a doua sotie a sa, Barbara Cillei.

 

 

 

Simbolul Ordinului era un dragon, iar scopul era apararea crestinismului si cruciada contra turcilor otomani. Datorita apartenentei sale la Ordinul Dragonului, tatal lui Vlad Tepes era supranumit Dracul. La randul sau, Vlad va fi innobilat in numarul membrilor Ordinului Dragonului in 1431 la Nürnberg de catre Sigismund de Luxemburg. La scurt timp insa, in 1436, numele lui va fi sters de pe lista cavalerilor deoarece in anul 1432, la numai un an de la innobilare, contrar statutului crestin al Ordinului care avea ca scop protejarea crestinatatii de pagani, in speta de amenintarea otomana, Vlad al II-lea Dracul i-a condus personal pe turcii care au asediat si incendiat Cetatea Severinului, fiind ucisi toti cavalerii teutoni din cetate, care luptau impotriva pericolului otoman. Tot in 1432 in fruntea acelorasi turci, folosindu-se prin viclenie de titlul de cavaler al Ordinului, Vlad al II-lea Dracul ordona deschiderea portilor Cetatii Caransebesului care, ascultand porunca, va fi incendiata si jefuita de aceiasi turci condusi de Vlad al II-lea Dracul, jaf si pustiire care se va intinde in intregul sud al Transilvaniei, turcii retragandu-se cu prazi si robi nenumarati la sud de Dunare.

Porecla Tepes i s-a atribuit de pe urma executiilor frecvente prin tragere in teapa pe care le ordona. Chiar turcii il denumeau Kazıklı Bey, (Printul Tepes). Acest nume a fost mentionat pentru prima oara intr-o cronicavalaha din 1550 si s-a pastrat in istoria romanilor.

In ceea ce il priveste pe Vlad, exista numeroase legende legate de caracterul sau sau de calitatile militare. O serie de istorici precum Georgios Sphrantzes nu mentioneaza decat in treacat de campania lui Mehmet II sau de Vlad Tepes. Pe de alta parte Ducas si Laonic Chalcocondil sunt surse de mana intai. Istorici bizantini, ambii au incercat sa creeze o istorie obiectiva a vremii, dar cu un oarecare accent pe istoria Imperiului Otoman, a carui putere crestea nestavilita. De la ei aflam faima de care se bucura Tepes, de frica pe care o inspira nu numai soldatilor turci, cat si propiilor oameni, ceea ce ii determina pe cei din urma sa nu-l tradeze. Critobul din Imbros, bizantin care s-a pus in slujba Inaltei Porti, scrie o istorie ce inclina vadit spre Imperiul Otoman, si spune despre Vlad ca „uitand de toate, si-a aratat rautatea fata de cel ce s-a increzut intr-insul, si s-a rasculat”, caracterizandu-l astfel, drept tradator. Izvoarele turcesti pomenesc despre Tepes rautatea si cruzimea de care dadea dovada, precum si metoda de pedeapsa preferata: trasul in teapa, de unde i se trage si „porecla” de Tepes.